„Am finalizat procedura de returnare în România a membrilor de familie ai personalului diplomatic de la Ambasada României de la Kiev şi de la consulatul general de la Odessa. Celelalte două misiuni consulare nu au fost vizate de această măsură, pentru că nu este nevoie – sunt în regiuni care prezintă un grad mai mare de securitate. În ce priveşte Ambasada României la Kiev, în acest moment avem 15 oameni din personalul ambasadei. Ambasada este pe deplin funcţională. Am retras o parte din personalul neesenţial, mai precis doi membri ai personalului ambasadei, care sunt deja în România”, spune Bogdan Aurescu.
El spune că, în prezent, nu sunt necesare măsuri suplimentare.
„Nu este nevoie în acest moment de o reducere suplimentară a personalului şi este important să dăm acest mesaj unitar la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Toate ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene de la Kiev au aceeaşi logică de funcţionare în acest moment”, adauigă şeful Diplomaţiei de la Bucureşti.
Referitor la retragerea unor trupe ruse de la graniţa Ucrqainei, Aurescu a creluat temele secretarului general NATO, Jens Stoltenberg.
„Aşa cum spunea şi secretarul general NATO, în acest moment este nevoie de o confirmare a acestor mişcări de trupe şi să vedem dacă într-adevăr e vorba despre retragere. Aşa cum spunea şi secretarul general luate, ieri am dat echipamentul rămâne pe loc, deci aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut, în luna aprilie, dacă vă aduceţi aminte când a existat un mare exerciţiu militar înaintat de Rusia, tot în aceeaşi regiune, care la momentul respectiv era considerat cel mai mare de după Războiul Rece, depăşit de actualei desfăşurări de forţe şi atunci a existat o retragere a unor unora dintre trupele care au rămas pe sunt utilizate şi astăzi. Pentru a vorbi cu adevărat de o dezescaladare. Este nevoie de o retragere completă a acestor echipamente desfăşurate de federaţia Rusă la frontierele Ucrainei şi Regiunea Mării Negre”, conchide Aurescu.
Preşedinţia Rusiei a confirmat, marţi, începerea reducerii efectivelor militare ruse de la frontiera cu Ucraina şi posibile negocieri extinse cu Germania pe tema garanţiilor de securitate din Europa, după ce Ministerul rus de Externe a denunţat „eşecul propagandei Occidentului”.