Înaltul oficial, vorbind sub rezerva anonimatului, a spus că serviciile de informaţii occidentale au stabilit că, în prezent, ne aflăm în cea mai mare perioadă de risc de conflict sau incident militar neintenţionat.
„Suntem în asta acum. Mă aştept ca lucrurile să fie cu adevărat confuze şi ambigue în următoarele două săptămâni”, a spus oficialul, citat de Reuters.
Rusia a declarat că mai multe dintre forţele sale din jurul Ucrainei se retrag miercuri, după ce exerciţiile militare au fost finalizate.
„Ne aflăm într-o perioadă de vârf în care exerciţiile pe care ruşii le-au anunţat sunt în faza lor activă”, a spus oficialul, adăugând că Rusia va trage probabil rachete balistice spre est din Belarus, ca parte a exerciţiilor sale în următoarele câteva luni.
„Nu sunt semne credibile în acest moment că va exista vreun fel de detensionare militară”, a mai completat acesta.
Rusia ar putea ataca acum Ucraina „cu un avertisment, în esenţă, fără avertizare”, a spus oficialul.
Informaţiile occidentale au indicat, de asemenea, capacitatea Rusiei de a menţine forţele actuale în loc încă câteva luni, dacă preşedintele rus Vladimir Putin ar dori acest lucru.
Rusia a spus în repetate rânduri că nu are de gând să invadeze Ucraina şi că efectuează exerciţii militare pe teritoriul său.