Prima pagină » Social » Locomotiva unui tren de marfă a deraiat. Traficul feroviar este oprit

Locomotiva unui tren de marfă a deraiat. Traficul feroviar este oprit

Traficul feroviar este oprit sâmbătă dimineaţa pe magistrala 100, între Caracal şi Craiova, după ce locomotiva unui tren de marfă a deraiat.
Locomotiva unui tren de marfă a deraiat. Traficul feroviar este oprit
Cosmin Pirv
19 feb. 2022, 07:36, Social

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul feroviar este oprit după ce în staţia CF Grozăveşti, la kilometrul feroviar 168, judeţul Olt, locomotiva unui tren marfar a deraiat de la primele 3 osii.

Conform poliţiştilor, vagoanele au rămas imobilizate peste macaze, blocând astfel ambele fire de cale ferată. Nu sunt persoane rănite.

Circulaţia feroviară este întreruptă total în zonă, fiind deviată pe ruta Craiova-Piatra Olt-Caracal.

Potrivit CFR Călători, până la reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă, trenurile circulă pe ruta deviată Caracal-Piatra Olt şi retur, remorcate cu locomotive Diesel.

Compania anunţă că pasagerii care au bilete cumpărate şi doresc să renunţe la călătorie din motive personale vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă).