Armele folosite au inclus „rachete balistice cu rază scurtă de acţiune” ca armă principală, dar numărul acestora a inclus, de asemenea, „rachete balistice cu rază medie de acţiune, rachete de croazieră, rachete sol-aer” şi „rachete lansate de pe mare din Marea Neagră”, a precizat oficialul.
Cel puţin 75 de bombardiere grele şi medii au participat la atacul iniţial asupra Ucrainei, a precizat oficialul.
Rusia a iniţiat „unele incursiuni terestre” în Ucraina din Belarus, la nord-vest de Kiev, a adăugat oficialul.
Până în prezent, ţintele ruseşti din Ucraina au inclus obiective „militare şi de apărare aeriană”, ceea ce înseamnă „cazărmi, depozite de muniţii, aproape zece aerodromuri”, a precizat oficialul.
„Nu avem o imagine bună a pagubelor totale, aşa cum v-aţi putea aştepta. Nu ştim nici numărul de victime, civile şi sau militare”, a adăugat oficialul.