Prima pagină » Știri externe » Vaticanul se declară gata să „medieze dialogul” între Rusia şi Ucraina

Vaticanul se declară gata să „medieze dialogul” între Rusia şi Ucraina

Papa Francisc a făcut duminică un apel pentru asigurarea coridoarelor umanitare pentru a ajuta refugiaţii să părăsească Ucraina şi a spus că cei care sunt implicaţi în război nu ar trebui să se lase înşelaţi crezând că Dumnezeu este de partea lor.
Vaticanul se declară gata să „medieze dialogul” între Rusia şi Ucraina

Secretarul de stat al Sfântului Scaun, cardinalul Pietro Parolin, care se află pe locul secund după Papa în ierarhia Vaticanului, a declarat ziarelor italiene că „în ciuda războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei” este „convins că este întotdeauna loc de negocieri”.

Ambasadorul Ucrainei la Vatican, Andriy Yurash, a declarat pentru Reuters într-un interviu pe 14 februarie că Kievul este deschis pentru medierea conflictului său cu Rusia de către Vatican, numindu-l drept „un loc foarte influent, foarte spiritual pentru o întâlnire”. 

Parolin, principalul diplomat al Vaticanului, a declarat ziarelor italiene că dialogul este singura modalitate „rezonabilă şi constructivă” pentru a rezolva diferenţele.

„Sfântul Scaun, care în aceşti ani a urmărit evenimentele din Ucraina în mod constant, discret şi cu mare atenţie, oferindu-se să faciliteze dialogul cu Rusia, este întotdeauna gata să ajute ambele părţi să reia o astfel de cale”, a spus el, potrivit unei transcriere a site-ul oficial Vatican News.

„Mai presus de toate, atacul militar trebuie să înceteze imediat. Suntem cu toţii martori la consecinţele sale tragice”, a spus el.

Parolin a spus că lumea este martoră la evenimente similare cu cele care au precedat începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o referire aparentă la invazia Poloniei de către Germania în 1939.