Prima pagină » Știri externe » Ministerul de Externe din Rusia: negocierile cu ucrainenii au fost reluate

Ministerul de Externe din Rusia: negocierile cu ucrainenii au fost reluate

Ministerul de Externe din Rusia: negocierile cu ucrainenii au fost reluate

Negocierile pentru pace au fost reluate, a spus ministerul rus. Discuţiile continuă prin reţeaua video, iar părţile analizează aspecte politice, militare şi umanitare.

Negocierile au fost reluate la o zi după ce ministrul de externe Sergei Lavrov a spus că neutralitatea Ucrainei a fost un subiect „discutat serios”.

Demnitarul rus a mai spus că „sunt câteva formulări asupra cărora, din punctul meu de vedere, suntem aproape să ne înţelegem”.

Şi Kremlinul a spus că ideea demilitarizării Ucrainei ca Austria ar putea fi un compromis care să aducă războiul mai aproape de final.

Austria are armată proprie, dar este obligată să-şi păstreze statutul de neutralitate impus printr-un tratat şi prin constituţie. Austria nu poate intra în alianţe militare şi nu poate accepta baze militare străine pe teritoriul propriu.