Mai mult de 6.600 de persoane din Irlanda au murit din cauza COVID-19 de la debutul pandemiei.
Lucrătorii din prima linie şi cei care au pierdut persoane dragi participă duminică la ceremonia care va avea loc după-amiază, în Grădina Amintirilor din Dublin, potrivit BBC.
Preşedintele Michael D Higgins a început ziua prin a trage de cinci ori clopotul păcii din Áras an Uachtaráin.
Clopotele au fost în onoarea lucrătorilor din prima linie, a celor care au murit în timpul pandemiei, a celor care şi-au pierdut persoane dragi, a celor care au făcut sacrificii şi a celor care încă mai au COVID-19.
„Astăzi îi avem în prim-plan pe cei peste o jumătate de milion de oameni din această ţară care au pierdut persoane dragi în timpul pandemiei şi pe toţi cei care, de asemenea, trăiesc în străinătate şi care au îndurat separarea dureroasă de cei dragi de acasă, în Irlanda, în momente de mare suferinţă şi durere”, a spus preşedintele Michael D Higgins.
În cadrul ceremoniei din această după-amiază va fi prezentat un poem special, precum şi reflecţii ale unui capelan al spitalului. Va fi şi o ceremonie de depunere de coroane în bazinul cruciform.