Reprezentanţii Sanitas s-au întâlnit cu Sorin Ion, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, pentru a discuta despre trecerea creşelor în subordinea ministerului.
Sindicaliştii au cerut ca transferul de autoritate să nu afecteze locurile de muncă şi nivelul salariilor personalului medical, medical auxiliar şi nemedical din aceste instituţii.
„Reprezentantul M.E. a precizat că Metodologia de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară, în baza căreia se va face transferul creşelor, va fi aprobată în cel mai scurt timp şi a dat asigurări că, în continuare, personalul medical şi medical auxiliar va fi salarizat în conformitate cu Anexa 2 din Legea 153/2017, ca şi până în prezent”, susţine reprezentanţii federaţiei.
Conform acestora, Sanitas va monitoriza cu atenţie procesul de transfer şi le cere membrilor de sindicat să semnaleze orice neregulă organizaţiilor judeţene.
„Acolo unde există premisele pierderii unor posturi în urma procesului de transfer, reprezentanţii Sanitas din teritoriu vor participa la procesul de negociere cu inspectoratele şcolare judeţene, astfel încât locurile de muncă şi nivelul salarizării membrilor Sanitas să nu fie afectate”, mai spun reprezentanţii federaţiei sindicale.