Prima pagină » Politic » Belarus ordonă unor diplomaţi ucraineni să părăsească ţara

Belarus ordonă unor diplomaţi ucraineni să părăsească ţara

Belarus a anunţat că închide un consulat al Ucrainei şi le-a cerut unor diplomaţi ucraineni să părăsească ţara, relatează agenţia naţională de presă.
Belarus ordonă unor diplomaţi ucraineni să părăsească ţara
Petru Mazilu
23 mart. 2022, 16:19, Politic

Belarus a ordonat unor diplomaţi ucraineni să părăsească ţara şi va închide consulatul Ucrainei din oraşul Brest, a anunţat agenţia de ştiri Belta.

Măsura vine după ce serviciul de securitate din Belarus a acuzat opt diplomaţi de spionaj. De asemenea, poate fi văzută ca un indiciu despre modul în care Belarus se va poziţiona în următoarele zile în condiţiile în care mai multe surse au anunţat că aliatul Rusiei se pregăteşte de război.

Miercuri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Belarus continuă să permită invazia Rusiei în Ucraina. Stoltenberg a vorbit despre aerodromurile militare din Belarus care sunt folosite de forţele ruseşti pentru a lansa atacuri asupra oraşelor ucrainene.