Prima pagină » Social » Un elicopter SMURD intervine la un accident rutier cu 5 victime în Ialomiţa

Un elicopter SMURD intervine la un accident rutier cu 5 victime în Ialomiţa

Cinci persoane, între care doi copii, au fost rănite, joi, după ce maşina în care se aflau a pătruns pe contrrasens, a părăsit drumul, apoi s-a răsturnat, între localităţile Movila şi Feteşti, din judeţul Ialomiţa. În sprijinul victimelor intervine elicopterul SMRUD.
Un elicopter SMURD intervine la un accident rutier cu 5 victime în Ialomiţa
Laura Buciu
24 mart. 2022, 15:47, Social

Potrivit ISU Ialomiţa, accidentul rutier s-a produs pe drumul DJ 212, între localitatea Movila şi municipiul Feteşti.

„A fost implicat un autoturism, ce a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. La locul evenimentului, salvatorii s-au deplasat de urgenţă cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul acestora au intervenit trei echipaje ale SAJ Ialomiţa. De asemenea a fost solicitată şi intervenţia elicopterul SMURD Constanţa”, spun pompierii.

În urma accidentului au rezultat cinci victime, între care doi copii.

După acordarea primului ajutor medical, un copil şi un adult au fost preluaţi şi transportaţi de către echipajul SAJ la Spitalul Municipal Feteşti, cel de-al doilea adult a fost preluat de către elicopterul SMURD, iar cel de-al doilea copil şi cel de-al treilea adult nu au necesitat îngrijiri medicale.