Clubul Dinamo este în doliu, după ce Andrei Drăghici, în vârstă de doar 23 de ani, a încetat din viaţă în timpul partidei cu Rapid. După un atac al formaţiei din Ştefan cel Mare, poloistul care visa să ajungă la naţională s-a simţit rău, neputând să se replieze în defensivă. El a avut puterea să înoate spre ieşirea din bazin, apoi şi-a pierdut cunoştinţa
Deşi medicii au intervenit imediat, tânărul sportiv nu a mai putut fi salvat, potrivit Eurosport.
„Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază. Cu puţin înainte de ora 12:00, în timpul meciului din Superliga de polo dintre echipele Rapid Bucureşti şi Dinamo, disputat în Bazinul Giuleşti, unul dintre jucătorii noştri a acuzat o stare de rău. Cu greu, acesta a ajuns la marginea bazinului, unde a fost ridicat, în stare de inconştienţă, de jucători de la ambele echipe. Cadrele medicale aflate la faţa locului şi cele sosite ulterior în urma apelurilor de urgenţă au încercat timp îndelungat să-l resusciteze, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul.
Tânărul poloist făcea sport de mai bine de 15 ani şi nu avea probleme de sănătate cunoscute” a transmis CS Dinamo Bucureşti pe pagina de Facebook.
„Clubul Dinamo transmite sincere condoleanţe familiei greu încercate de această pierdere cutremurătoare. Suntem alături de familie şi vom acorda tot sprijinul necesar. Dumnezeu sa-l odihnească! Drum lin către îngeri!” a adăugat cluubul din Ştefan cel Mare.