„Cu privire la faptul că pe gardul împrejmuitor al unui imobil ce aparţine RAPPS, persoane necunoscute ar fi inscripţionat, cu vopsea, un mesaj, facem următoarele precizări: în cauză, Secţia 1 Poliţie efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a transmis Poliţia Capitalei.
Pe gardul vilei de protocol a apărut mesajul „Petrov, achită-ţi datoriile”, cu vopsea roşie.
În urma deciziei instanţei privind colaborarea sa cu securitatea, fostul preşedinte Traian Băsescu are la dispoziţie 60 de zile pentru a elibera vila de protocol, potrivit unei somaţii primite de la RAAPPS, se arăta într-un răspuns transmis de Regia Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, la solicitarea MEDIAFAX.
În replică, Băsescu a declarat că îşi caută un apartament de trei camere, că îşi doreşte să nu fie izolat de lume şi să aibă acces la metrou şi la piaţă. „Să nu fie izolat de lume, că suntem oameni de 70 de ani, să avem magazine în apropiere, o staţie de metrou”, a spus Băsescu.