Prima pagină » Politic » Frământări în coaliţia de la putere: Sper ca acest nou scandal din PNL să nu afecteze şi actul de guvernare

Frământări în coaliţia de la putere: Sper ca acest nou scandal din PNL să nu afecteze şi actul de guvernare

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, speră că scandalul din PNL nu va afecta coaliţia. „Sunt problemele interne ale PNL”, a spus Ciolacu.
Frământări în coaliţia de la putere: Sper ca acest nou scandal din PNL să nu afecteze şi actul de guvernare
Cosmin Pirv
04 apr. 2022, 09:48, Politic

„Eu sper ca acest nou scandal din interiorul PNL să nu afecteze coaliţia şi actul de guvernare. Dipă ultimele discuţii avute cu primul-ministru consider că suntem într-o logică normală, în rest sunt problemele interne ale PNL”, a declarat luni dimineaţa Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă coaliţia ar putea funcţiona mai bine fără Florin Cîţu, Ciolacu a răspuns: „Eu nu cred nimic, eu cred că românii aşteaptă de la noi anumite decizii şi anumite măsuri. Avem de a face cu scumpiri şi cu o inflaţie. Ştim de unde au pornit toate aceste lucruri, de la liberalizarea haotică în zona energiei. Asta este, trebuie să-şi asume cei care au făcut acest lucru şi în acest moment intrăm pe efectele acestor scumpiri exagerate la energie, să le diminuăm”, a mai spus liderul PSD.

Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă, că a demisionat de la conducerea PNL.