Un comitet al ONU s-a declarat „profund îngrijorat” de potenţiala soartă a aproximativ 2,7 milioane de persoane cu dizabilităţi din Ucraina.
„Persoanele cu dizabilităţi au acces limitat sau nu au acces la informaţii de urgenţă, la adăposturi şi la adăposturi sigure, iar multe dintre ele au fost separate de reţelele lor de sprijin, ceea ce le face incapabile să reacţioneze la situaţie şi să se orienteze în mediul înconjurător”, a declarat comisia ONU, potrivit Sky News.
Specialiştii au citat rapoarte potrivit cărora mulţi oameni sunt blocaţi sau abandonaţi în casele lor, în centrele de îngrijire şi în orfelinate, fără provizii de bază sau medicamente.
Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, format din experţi independenţi, nu a precizat cum anume a obţinut rapoartele.
Acesta a anunţat că puţine persoane cu dizabilităţi au ajuns la graniţele Ucrainei în calitate de refugiaţi „ceea ce indică faptul că multe dintre ele nu au reuşit să fugă în siguranţă”.