Prima pagină » Social » Numărul refugiaţilor care au părăsit Ucraina a depăşit cifra de 5 milioane

Numărul refugiaţilor care au părăsit Ucraina a depăşit cifra de 5 milioane

Peste cinci milioane de persoane din Ucraina au fost nevoite să se refugieze în alte ţări din cauza invaziei militare ruse, anunţă agenţiile Naţiunilor Unite, potrivit unui bilanţ actualizat vineri.
Numărul refugiaţilor care au părăsit Ucraina a depăşit cifra de 5 milioane
Mihai Draghici
15 apr. 2022, 17:50, Social

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a anunţat că, până vineri, 4,79 de milioane de ucraineni şi-au părăsit ţara. De asemenea, sunt 215.000 de cetăţeni străini care se aflau în Ucraina şi au trebuit să plece din cauza intervenţiei militare ruse, conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), citată de cotidianul Le Monde.

Cei mai mulţi refugiaţi, 2,75 de milioane, au ajuns în Polonia, conform postului de televiziune Sky News.

În România au ajuns 726.857 de refugiaţi din Ucraina, în Rusia 484.725, în Ungaria 447.053, iar în Republica Moldova 419.499, potrivit datelor Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

În plus, sute de mii de ucraineni şi-au părăsit casele din cauza confruntărilor militare, dar au rămas pe teritoriul Ucrainei.