Prima pagină » Economic » Reacţia Hidroelectrica, după ce Tribunalul Bucureşti a anulat procedura de selecţie pentru 5 şefi

Reacţia Hidroelectrica, după ce Tribunalul Bucureşti a anulat procedura de selecţie pentru 5 şefi

Tribunalul Bucureşti a anulat procedura de recrutare şi selecţie din 2019 pentru ocuparea a cinci posturi de membri ai Directoratului societăţii, iar Hidrolectrica reacţionează, vineri seara, spunând, într-un comunicat că decizia este una „fără precedent în jurisprudenţa românească”.
Reacţia Hidroelectrica, după ce Tribunalul Bucureşti a anulat procedura de selecţie pentru 5 şefi
Laura Buciu
15 apr. 2022, 22:23, Economic

Hidroelectrica anunţă că a luat act de decizia exprimată pe fond de Tribunalul Bucureşti, în data de 12 aprilie, cu privire la anularea procedurii de recrutare şi selecţie pentru ocuparea a cinci posturi de membri ai Directoratului societăţii, acţiune derulată pe parcursul anului 2019.

„Hotărârea – fără precedent în jurisprudenţa româneasă, nu este executorie şi nu produce efecte imediate”, spun cei de la Hidroelectrica.

Societatea anunţă că urmează să facă toate demersurile legale şi procedurale necesare pentru a demonstra validitatea procedurii de selecţie, despre care spune că s-a derulat în conformitate cu toate rigorile stipulate în OUG 109 şi speră să obţină o decizie favorabilă.

„Directoratul societăţii îşi respectă în continuare angajamentele şi sarcinile încredinţate la preluarea mandatului şi îşi exprimă încrederea că situaţia neobişnuită va fi clarificată de instanţele superioare. Reamintim că Hidroelectrica este una dintre cele mai performante companii aflate în portofoliul statului român, rezultatele economice excepţionale ale ultimilor ani, diversificare portofoliului şi deschiderea unor noi linii de business confirmând faptul că societatea a fost şi este condusă cu onestitate şi profesionalism, în spiritul tuturor principiilor guvernanţei corporative”, mai psun cei de la Hidroelectrica în comunicatul citat.

Hidroelectrica menţionează că din dorinţa de a respecta independenţa actului de justiţie, nu doreşte să facă alte comentarii care ar putea să influenţeze procedura juridică aflată în curs.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional. Compania exploatează un număr de 209 centrale, având o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Directoratul Hidroelectrica este format din Bogdan Nicolae Badea – preşedinte, Marian Bratu, Răzvan Ionuţ Pataliu, Radi Cristian Pop şi Cristian Vlădoianu – membri, toţi cu o durata a mandatului de 4 ani, incepand cu data de 10.06.2019, potrivit site-ului oficial al societăţii.