Prima pagină » Justiţie » CCR judecă pe 18 mai sesizarea privind modificarea Legii 45/2009

CCR judecă pe 18 mai sesizarea privind modificarea Legii 45/2009

CCR a stabilit ca sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” să fie judecată pe 18 mai.
CCR judecă pe 18 mai sesizarea privind modificarea Legii 45/2009

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curţii Constituţionale miercuri, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.

Şeful statului afirmă că, prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 120 alin. (1), precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.

În sesizare se mai arată că în corpul legii criticate nu există dispoziţii care să prevadă: scăderea bunurilor din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, trecerea din domeniul public al statului şi din administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare în domeniul privat al comunelor/oraşelor şi în administrarea consiliilor locale, ori trecerea din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală – IBNA Baloteşti în domeniul privat al comunei Baloteşti şi în administrarea consiliului local.