Prima pagină » Social » China bate în retragere în lupta împotriva schimbărilor climatice. Beijingul vrea creşterea producţiei de cărbune

China bate în retragere în lupta împotriva schimbărilor climatice. Beijingul vrea creşterea producţiei de cărbune

China promovează energia pe bază de cărbune, în timp ce Partidul Comunist aflat la putere încearcă să revigoreze o economie în declin, ceea ce a provocat avertismente că Beijingul dă înapoi în eforturile de reducere a emisiilor de carbon.
China bate în retragere în lupta împotriva schimbărilor climatice. Beijingul vrea creşterea producţiei de cărbune
Iulian Moşneagu
24 apr. 2022, 12:18, Social

Planurile oficiale prevăd creşterea capacităţii de producţie de cărbune cu 300 de milioane de tone în acest an, potrivit rapoartelor de presă. Acest lucru este egal cu 7% din producţia de anul trecut de 4,1 miliarde de tone, ceea ce reprezintă o creştere de 5,7% faţă de 2020, scrie AP.

China este unul dintre cei mai mari investitori în energie eoliană şi solară, dar liderii comunişti au cerut mai multă energie pe bază de cărbune, după ce creşterea economică a scăzut anul trecut, iar penuria a provocat pene de curent şi închideri de fabrici. Atacul Rusiei asupra Ucrainei a sporit anxietatea că aprovizionarea cu petrol şi cărbune din străinătate ar putea fi întreruptă.

Această mentalitate de a asigura securitatea energetică a devenit dominantă, depăşind neutralitatea emisiilor de carbon„, a declarat Li Shuo, consilier principal pe probleme de politică globală pentru Greenpeace. „Ne îndreptăm spre o perioadă relativ nefavorabilă pentru acţiunile climatice în China„.

Oficialii se confruntă cu presiuni politice pentru a asigura stabilitatea, în timp ce preşedintele Xi Jinping se pregăteşte să încerce să rupă cu tradiţia şi să îşi acorde un al treilea mandat de cinci ani la conducerea partidului de guvernământ în toamnă.