Starea de asediu pe timp de noapte este în vigoare la Kiev pe parcursul acestei săptămâni, începând de luni până vineri. Măsura a fost luată din cauza „acţiunilor provocatoare” ale Rusiei, a explicat Oleksandr Pavliuk, şeful Administraţiei militare regionale din Kiev, într-o postare pe Telegram.
Starea de asediu ţine de la 22.00 până la 5.00, ora locală.
„Vă reamintim că în timpul stingerii este interzis să vă aflaţi pe stradă şi în alte locuri publice, să vă deplasaţi cu mijloacele de transport sau pe jos„, a spus Pavliuk.
Cei care sunt implicaţi în lucrări de infrastructură critică şi care au un permis special şi un act de identitate sunt scutiţi, a precizat el.
„În timpul legii marţiale, este important să se respecte cerinţele şi deciziile care sunt puse în aplicare pe teren. Astfel de măsuri ajută la protejarea populaţiei de acţiunile provocatoare ale inamicului”, a adăugat Pavliuk.