Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4, a fost condamnat la 4 ani, faţă de 8 ani şi 6 luni cât a fost pedeapsa pe fond.
Alin Anastasescu, patronul clubului Colectiv a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare, la fel ca şi pe fond.
Pentru Paul Gancea, alt patron Colectiv, Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis 6 ani şi 4 luni de închisoare, faţă de 11 ani şi 8 luni pe fond. În cazul lui Costin Mincu, al treilea patron, el va petrece 8 ani după gratii, faţă de 11 ani şi 8 luni, pe fond.
Administratorul firmei de artificii, care a şi decedat între timp, Daniela Niţă, pedeapsa este de 12 ani şi 8 luni. Cristian Niţă, patronul firmei de artificii are, însă, de executat, 2 ani şi 6 luni cu suspendare, faţă de 3 ani şi 6 luni pe fond.
Şi pirotehniştii au mai puţin de executat.
Pedeapsa în cazul lui Viorel Zaharia scade la 6 ani şi 10 luni faţă de 9 ani şi 8 luni pe fond. În cazul lui Marian Moise scade la 6 ani şi 10 luni faţă de 10 ani, cât a luat pe fond.
Şi în cazul pompierilor sunt pedepse reduse. George Petrică Matei are de executat 8 ani şi 8 luni faţe de 9 ani şi 2 luni, iar Antonina Radu are de executat 8 ani şi 8 luni faţă de 9 ani şi 2 luni.
Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Aurelia Iofciu şi Larisa Luminita Ganea au fost achitat, după ce, pe fond au luat 8 ani, respectiv 7 ani.