De 1 iunie, între orele 11.00 şi 17.00, curtea din spatele Muzeului va fi plină de zumzet şi veselie. Activităţile distractive, de ştiinţă, creaţie, imaginaţie&craft, cu multe baloane colorate vor face deliciul unei adevărate petreceri în aer liber. Copiii de toate vârstele vor avea ocazia să descopere minunata lume a albinelor, dar şi să-şi dovedească măiestria artistică, se arată într-un comunicat al Muzeului.
Una dintre surprizele pe care muzeul o face tuturor copiilor va fi intrarea gratuită în expoziţia permanentă a Muzeului.
Tot în această zi va avea loc şi deschiderea expoziţie temporare „Albinele Sunt Prietenii Noştri”, realizată de Ambasada Republicii Slovenia în România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei din România, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Asociaţia Crescătorilor de Albine din România.
Scopul proiectului este de a conştientiza importanţa albinelor pentru mediu şi umanitate la nivelul educaţiei preuniversitare (ciclu primar) prin activităţi educaţionale digitale şi offline.
Programul special de 1 iunie pregătit pentru copii cuprinde următoarele activităţi: