Prima pagină » Politic » Roberta Metsola: Parlamentul European susţine cererea Ucrainei de a deveni candidat pentru integrarea în UE

Roberta Metsola: Parlamentul European susţine cererea Ucrainei de a deveni candidat pentru integrarea în UE

Parlamentul European susţine cu fermitate solicitarea Ucrainei de a primi statutul de candidat pentru integrarea în Uniunea Europeană, a afirmat vineri preşedintele instituţiei, Roberta Metsola, citată de agenţia Reuters.
Roberta Metsola: Parlamentul European susţine cererea Ucrainei de a deveni candidat pentru integrarea în UE
Mihai Draghici
10 iun. 2022, 20:39, Politic

Parlamentul European susţine ferm demersul Ucrainei de a primi statutul de candidat pentru aderarea la UE„, a declarat Roberta Metsola în discursul rostit la Summitul Democraţiei de la Copenhaga.

În contextul războiului cu Rusia, Ucraina a cerut admiterea în procedură rapidă în Uniunea Europeană, dar o astfel de hotărâre necesită unanimitate, iar unele state europene se opun. Instituţiile UE urmează să stabilească dacă Ucraina va primi statut de candidat pentru integrarea europeană.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a propus pe 9 mai, într-un discurs rostit în Parlamentul European, crearea unei „comunităţi politice europene”, pentru integrarea unor ţări precum Ucraina, care, în opinia sa, ar avea nevoie de „câteva decenii” pentru a îndeplini criteriile de aderare la UE.