O carte pe zi: „Poveşti misterioase cu femei şi alte vietăţi” de Ioana Drăgan

De la început să spunem că semnalăm astăzi o antologie. Surprinzător pentru o autoare încă tânără. De altfel, ea însăşi spune, într-un cuvânt-înainte, că publică această antologie cu îndoială, pentru că poate nu i-a venit încă timpul – pentru că o antologie e într-un fel sinonimă cu clasicizarea. Şi totuşi, a făcut-o.

Ioana Drăgan (n. 1969) scriitor şi jurnalist, doctor în filologie, este o prozatoare apreciată. A debutat cu volumul de proză Vietăţi şi femei (1997), Premiul Uniunii Scriitorilor din România, urmat de Poveştile Monei (1999) şi romanele Mafalda (2009), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, şi Gripa. O poveste de Crăciun (2021). A scris, prin urmare, proză scurtă în registru realist, povestire şi microroman, trei specii care poartă amprenta unei scriitoare valoroase şi o viziune distinctă asupra societăţii româneşti de la începutul mileniului nostru. Primele trei titluri se regăsesc în antologia pe care o semnalăm astăzi.

„În cărţile mele de proză – declara Ioana Drăgan într-un recent interviu -, nu există un personaj ales. M-am străduit, în fiecare volum, să propun cititorilor personaje puternice, viabile, recognoscibile, cu ambiţia şi speranţa că, poate, pentru unii lectori vor fi memorabile.

Zelenski anunță că reprezentanți ai Ucrainei, SUA, Regatului Unit și Franței se vor întâlni miercuri la Londra pentru discuții de pace

Tânărul care a ucis 23 de oameni și a rănit 22 într-un atac armat în masă în 2019, condamnat pe viață

O doctoriţă, aşa cum este chirurgul Crina din schiţa Broasca din volumul meu de debut – Vietăţi şi femei – poate fi un personaj-tip pentru sadic, aflat acolo unde nu se aşteaptă nimeni: în spital, într-o sală de operaţie. Zoica, personajul din nuvela Mobile şi dureri, prizoniera unor amintiri şi obiecte care îi vor supravieţui, este prototipul femeii bătrâne care se simte şi la o sută de ani tot tânără şi frumoasă. În Poveştile Monei, personajul feminin principal este o femeie ipostaziată în trei vârste care corespund unor experienţe cu efect proteic şi final devastator. Alte personaje se urmăresc unele pe celelalte în oglindă, invitându-l pe cititor să descopere cine e până la urmă adevărata Mafalda. În Gripa, Adam şi Eva nu sunt cuplul primordial, dar povestea lor de Crăciun lasă loc pentru speranţă.”

Deşi s-a remarcat că ar fi o predilectie a autoarei de a contura femei nefericite, de o pasivitate extremă, care defulează doar în momente ale trăirii involuntare, Ioana Drăgan a mai insistat că nu trebuie confundată cu personajele sale: „Nu sunt Mona!” le răspundea celor care afirmau că s-ar fi expus în a doua sa carte.

.
Ioana Drăgan – Poveşti misterioase cu femei şi alte vietăţi. Prefaţă de Catrinel Popa. Editura Litera, colecţia Biblioteca de proză contemporană. 476 pag.