Turistul englez ieşea dintr-un club din Corso Como la ora 4 dimineaţa când cei trei l-au abordat şi, după ce au încercat să-i vândă droguri, i-au furat ceasul.
L-au angrenat într-un dans improvizat pe stradă, într-una dintre zonele de noapte din Milano, în care cu toţii se ţineau de mână. În acest fel i-au furat ceasul, un Rolex în valoare de 11.000 de euro.
Turistul englez în vârstă de 42 de ani le-a spus poliţiştilor că a fost abordat de trei tineri, probabil de origine nord-africană, care au încercat să îi vândă droguri. El nu a acceptat, dar apoi s-a implicat într-un fel de dans pe stradă, în timpul căruia el şi cei trei băieţi s-au ţinut de mână.
La finalul dansului, cei trei presupuşi hoţi au plecat, iar turistul englez şi-a dat seama că nu mai avea ceasul la mână şi a sunat la poliţie, scrie La Repubblica.