Prima pagină » Social » Un şofer german a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a omorât mai mulţi pietoni

Un şofer german a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a omorât mai mulţi pietoni

Un tribunal german a condamnat marţi un bărbat în vârstă de 52 de ani la închisoare pe viaţă pentru că în 2020 a ucis cinci persoane, inclusiv un bebeluş, intrând cu o maşină într-o zonă pietonală din oraşul Trier, potrivit Reuters.
Un şofer german a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a omorât mai mulţi pietoni
Petru Mazilu
16 aug. 2022, 19:41, Social

Tribunalul a mai stabilit că bărbatul trebuie să urmeze un tratament psihiatric.

Autorităţile au declarat la momentul respectiv că omorurile par a fi intenţionate. Acuzatul a petrecut mai multe nopţi în vehicul şi nu părea să aibă o destinaţie, au stabilit anchetatorii.

Avocatul bărbatului a declarat că se gândeşte dacă va face apel împotriva sentinţei.

„Sunt uşurat că s-a terminat. Va dormi fie în închisoare, fie într-o secţie de psihiatrie. Şi sunt uşurat că acesta este rezultatul”, a declarat Wolfgang Hilsemer, ruda unei victime.

Cinci persoane, inclusiv un bebeluş de nouă săptămâni, au fost ucise şi 15 persoane au fost rănite în atacul produs pe 1 decembrie 2020.