Prima pagină » Social » Părinţii americani vor ca cei mici să înveţe despre criptomonede la şcoală

Părinţii americani vor ca cei mici să înveţe despre criptomonede la şcoală

Criptomonede, blockchain, Metaverse - subiecte pe care o parte dintre părinţii din SUA le cred vitale pentru educaţia copiilor lor.
Părinţii americani vor ca cei mici să înveţe despre criptomonede la şcoală
Simona Chirciu
29 aug. 2022, 17:00, Social
Concret, 64% din părinţii americani vor ca micuţii să studieze despre piaţa cripto şi criptomonede, în timp ce 40% consideră că tehnologia blockchain este importantă şi ar trebui fi studiată, conform Study.com. Apoi, 35% ar vrea ca elevii să studieze şi despre Metaverse. 
 
Aceeaşi părere o au şi absolvenţii de facultate: 67% cred că criptomonedele ar trebui să fie materie de curs.  
 
Totuşi, părinţii nu sunt de acord cu includerea informaţiilor despre NFT în programa şcolară.
 
Interesant de notat însă că o parte dintre respondenţi spun că investesc activ în piaţa cripto.
 
Şi primarul oraşului New York, Eric Adams, susţine ideea introducerii în curriculă a unui curs despre criptomonede. Anul trecut, acesta definea criptomonedele ca „noul mod prin care putem plăti bunuri şi servicii pe întregul glob”.
 
800 de părinţi americani au luat parte la studiu.