18:28
Delegaţia AIEA, condusă de directorul Rafael Grossi, s-a deplasat miercuri de la Kiev la Zaporojie, iar joi urmează să înceapă inspectarea Centralei nucleare, care se află la peste 100 de kilometri de oraş, informează agenţia Reuters.
Rusia şi Ucraina se acuză reciproc de o serie de atacuri în zona Centralei atomo-electrice Zaporojie, aflată sub controlul trupelor ruse.
„Este o misiune de verificare, pentru menţinerea acestei importante centrale nucleare, cea mai mare din Europa. Vrem să evităm producerea unui accident nuclear”, a declarat directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, citat de cotidianul Le Monde.