Cancerul de col uterin este al patrulea cel mai frecvent cancer în rândul femeilor la nivel mondial, cu un număr estimat de 604.000 de cazuri noi şi 342.000 de decese în 2020, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Aproximativ 90% din cazurile noi şi din decesele la nivel mondial au avut loc în ţările cu venituri mici şi medii în acel an.
Două tipuri de papilomavirus uman (HPV), 16 şi 18, sunt responsabile pentru cel puţin 70% dintre cancerele de col uterin, iar Departamentul de Biotehnologie din India a declarat că vaccinul indian va acţiona asupra tipurilor de HPV 16 şi 18, precum şi 6 şi 11, potrivit
Reuters.
„Vaccinul dezvoltat la nivel naţional va face ca ţara noastră să fie autosuficientă în reducerea mortalităţii feminine cauzate de cancerul de col uterin„, a declarat directorul executiv al SII, Adar Poonawalla, într-un comunicat.
El a declarat reporterilor că vaccinul va fi pus în vânzare în câteva luni, mai întâi pentru piaţa indiană şi apoi pentru cea mondială. Preţul acestuia ar putea fi cuprins între 2.51 şi 5.03 dolari, iar compania va urmări să producă aproximativ 200 de milioane de doze în doi ani, a declarat Poonawalla, citat de partenerul Reuters, potrivit ANI.
Vaccinul va fi administrat prin injectare în două doze în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani şi în trei doze pentru cei cu vârste cuprinse între 15 şi 26 de ani.