Prima pagină » Social » Anonymus şi-a bătut joc în ultimul hal de taximetriştii din Moscova

Anonymus şi-a bătut joc în ultimul hal de taximetriştii din Moscova

Maşini trimise la aceeaşi adresă au încurcat traficul pe un bulevard important din capitala Rusiei.
Anonymus şi-a bătut joc în ultimul hal de taximetriştii din Moscova
Daniel Contescu
04 sept. 2022, 07:05, Social

Un blocaj în trafic, neaşteptat şi aparent inexplicabil, s-a iscat în centrul capitalei Rusiei, Moscova, unde un şir lung de taxiuri s-a îmbulzit în mijlocul uneia dintre principalele artere ale oraşului, Bulevardul Kutuzovsky, producând haos.

Motivul? Un atac al hackerilor din Anonymous, autori şi în trecut de acţiuni anti-Rusia, ca urmare a războiului din Ucraina. Gruparea şi-a revendicat gestul pe canalele sale de socializare.

Hackerii au trimis un număr foarte mare de solicitări, toate pe o singură adresă, către platforma Yandex Taxi (una dintre cele mai utilizate din Rusia).
Drumul a fost blocat timp de peste 40 de minute de către maşini de taxi în culoarea galbenă.