Prima pagină » Politic » Prinţul Charles, unul dintre cei mai mari ambasadori ai României, devine Rege al Marii Britanii

Prinţul Charles, unul dintre cei mai mari ambasadori ai României, devine Rege al Marii Britanii

Prinţul Charles a devenit, joi, imediat după decesul mamei sale, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Rege. Are 73 de ani şi o iubire nemăsurată pentru România.
Prinţul Charles, unul dintre cei mai mari ambasadori ai României, devine Rege al Marii Britanii
Laura Buciu
08 sept. 2022, 21:50, Politic

Regele Charles are 73 de ani şi este primul copil al Reginei Elisabeta a II-a şi al Prinţului Philip.

Ultima dată a fost în România anul acesta, în luna mai, când a lansat, la Sibiu, cel mai mare proiect transfontalier de reîmpădurire din Europa.

Pentru că pandemia l-a reţinut în ţară, Charles a ţinut să vorbească la revenirea în România, în limba poporului pe care îl vizitează şi despre care vorbeşte tot timpul cu admiraţie.

„Excelenţele voastră, doamnelor şi domnilor, este o mare bucurie să mă aflu din nou în România după 3 ani de absenţă. Gândurile mele au fost cu voi în această perioadă dificilă”, a spus Charles, la ultima vizită în România.

Prinţul Charles a ajuns pentru prima dată în localităţile din sudul Transilvaniei în primăvara anului 1998. A iubit de atunci România, poate şi dintr-o drqagoste faţă de familia strămoşească, pentru că există şi o legătură de sânge: contesa Claudia Rhedey, născută în 1812 la Sângeorgiu de Pădure, este stră-stră-stră bunica Prinţului de Wales.

„Este ultimul colţ al Europei în care se poate observa o sustenabilitate reală, o rezilienţă completă şi menţinerea unui întreg ecosistem”, spunea Regele Charles despre România.

„Am ajuns să apreciez şi să cunosc atât de multe despre România, moştenirea ei istorică excepţională şi neîntrecuta ei biodiversitate, întinsele ei păduri mixte şi încântătoarele ei privelişti. Am vizitat multe locuri, dar sunt multe altele pe care vreau să le explorez. România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei. Moştenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortăreţele dacilor şi cetăţile greceşti Histria şi Argamum. (…) România ocupă un loc deosebit în inima mea.Îl număr printre strămoşii mei pe Vlad Ţepeş, ceea ce ar putea explica de ce, în fiecare vizită, o paarte din mine se simte acasă”, spune cel devennit Charles al III-lea, Regele Marii Britanii.