13:16
Poliţiştii de frontieră ucraineni au eliberat cinci adolescenţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, ţinuţi prizonieri de ruşi într-un subsol din Kupyansk, regiunea Harkov.
Este vorba despre patru fete şi un băiat, care au spus că au fost închişi într-un subsol timp de o săptămână, unde au fost audiaţi.
Cei cinci tineri, din raioanele Kupyansk, Izyum şi Chuguyiv, sunt elevi ai institutului pentru viitori medici.
„Recunoştinţa lor când au fost găsiţi nu a cunoscut limite. Este greu de imaginat ce s-ar fi putut întâmpla cu aceşti tineri dacă forţele de apărare ale Ucrainei nu ar fi eliberat acest teritoriu”, au spus salvatorii.