Prinţul Andrew s-a adresat în declaraţia sa folosind apelativele: „Mami, Mamă, Majestate”, reflectând cele trei roluri pe care, potrivit lui, Elisabeta a II-a le-a îndeplinit în timpul domniei sale de 70 de ani.
Andrew, care este şi duce de York, a spus că îi vor lipsi „intuiţia, sfaturile şi umorul” mamei sale, Regina Elisabeta a II-a.
„Mami, dragostea ta pentru un fiu, compasiunea ta, grija ta, încrederea ta le voi preţui pentru totdeauna”, a spus el.
Despre Andrew s-a spus că era fiul preferat al Reginei, dar a căzut în dizgraţie, fiind lipsit de titlul de „Alteţă Regală” şi înlăturat de la îndatoririle regale din cauza unui scandal legat de prietenia sa cu finanţistul american Jeffrey Epstein, un infractor sexual condamnat, şi o acuzaţie de agresiune sexuală legată de aceasta.
El nu a fost acuzat de nicio infracţiune penală şi a negat orice abatere.
Prinţul, în vârstă de 62 de ani, a declarat că a constatat că mama sa are „cunoştinţe şi înţelepciune infinită, fără limite”.
„Pe măsură ce cartea noastră de experienţe se închide, o alta se deschide, iar eu te voi ţine pentru totdeauna aproape de inima mea cu cea mai profundă dragoste şi recunoştinţă şi voi păşi cu bucurie în cele ce urmează cu tine ca ghid”.
Elisabeta, care a murit pe 8 septembrie la vârsta de 96 de ani, va fi onorată de zeci de lideri mondiali şi membri ai familiei regale din întreaga lume în cadrul unor funeralii de stat, luni.