Campania militară a Rusiei în Ucraina a ucis zeci de mii de oameni, a lăsat unele oraşe ucrainene pustii şi a declanşat cea mai mare confruntare a Moscovei cu Occidentul de la Criza rachetelor din Cuba din 1962.
Muratov, editorul-şef al Novaya Gazeta, una dintre ultimele instituţii media independente din Rusia, a declarat că Ucraina nu va accepta niciodată pacea sau anexarea vreunui teritoriu al său.
„Ucraina nu va ierta niciodată Rusia”, a declarat Muratov, care a co-fondat Novaya Gazeta în 1993 cu bani proveniţi din Premiul Nobel pentru Pace acordat lui Gorbaciov, într-un interviu pentru agenţia Reuters.
Muratov a declarat că tehnologia modernă a adus ororile războiului în casele oamenilor, alături de devastatoarea bătălie pentru Mariupol, în sudul Ucrainei, şi de acuzaţiile de crime de război împotriva soldaţilor ruşi din Irpin şi Bucea.
Războiul, a spus Muratov, este o „ruşine naţională uriaşă” care a şters nu doar o jumătate de secol de dezvoltare, ci a stins şi speranţa, dragostea şi încrederea în viitor în rândul ruşilor.
Războiul a distrus reputaţia ţării lui Gorbaciov, a fizicianului rus şi militantului pentru drepturile omului Andrei Saharov şi a cosmonautului sovietic Iuri Gagarin, a spus Muratov.
„Am fost aruncaţi înapoi în dezvoltarea noastră cu cel puţin o jumătate de secol în epoca de dinainte de Gorbaciov”, a spus Muratov.
Rusia, a spus el, a uitat lecţiile trecutului, inclusiv necesitatea de a pune capăt războaielor.
„Nu mai avem credinţă. Rusia şi ruşii sunt antipatici. Iubirea era un lucru foarte important pentru a călători, pentru a învăţa, pentru a crede în Dumnezeul tău, pentru a citi cărţile pe care le iubeşti”.
Gorbaciov, lăudat în Occident ca fiind omul care a contribuit la căderea Zidului Berlinului şi la încheierea Războiului Rece fără vărsare de sânge, a murit la 30 august 2022. Muratov i-a fost prieten.
„Din păcate, a existat o pierdere a reputaţiei noastre la nivel global, o pierdere a încrederii”, a spus Muratov. „Pierderea reputaţiei este un lucru greu de recuperat”.
După ce Putin a susţinut un plan care a dus la anexarea oficială a zonelor controlate de Rusia în Ucraina, inclusiv părţi din regiunile Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie, Muratov a spus că mulţi ruşi nu au fost interesaţi.
„Dacă ieşi pe stradă şi întrebi:
„Pentru geopoliticienii cu creierele inflamate, victoria este asociată cu anexarea unor teritorii străine”.
La jumătatea lunii septembrie, Curtea Supremă a Rusiei a revocat ultima licenţă media a Novaya Gazeta. Ziarul Novaya Gazeta nu mai este publicat pe hârtie în Rusia, deşi are o versiune online limitată şi are o revistă.
„Avem 82 de persoane care stau aici şi, în mod natural, rămân cu ei. Şi vom lucra aici”, a declarat Muratov, referindu-se la angajaţii ziarului.
„Vom lucra aici până când ţeava rece a pistolului ne va atinge frunţile noastre fierbinţi”.