Bărbaţii care trebuie incluşi în mobilizare militară anunţată zilele trecute de către Putin nu au vreo şansă să fugă din ţară. Cei care nu au reuşit să plece cu avionul, sunt „întâmpinaţi” la graniţă de către soldaţi.
„Sperăm că toate greşelile vor fi corectate”, astfel a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, unei întrebări dacă preşedintele cunoaşte cazuri de recrutare incorectă, în contextul mobilizării parţiale anunţate de Putin, relatează Ria Novosti.
Kremlinul asigură că „până în prezent nu s-a luat nicio decizie” de închidere a graniţelor Federaţiei Ruse, de blocare a exodului (261.000 de bărbaţi în câteva zile, potrivit unele surse) al ruşilor recrutaţi în cadrul mobilizării parţiale.
Purtătorul de cuvânt, Dmitri Peskov, a mai adăugat că nici măcar nu au fost luate măsuri pentru introducerea legii marţiale în unele regiuni ale ţării. „Nu ştiu nimic despre toate astea”, a spus Peskov, referindu-se la informaţii conform cărora Moscova îşi va închide graniţele pe 28, dacă nu chiar din seara asta.
Bursa de la Moscova se prăbuşeşte, penalizată de perspectiva unui risc crescut de noi sancţiuni occidentale, după escaladarea conflictului din Ucraina. Indicele Moex a picat cu 10%, alunecând la cel mai scăzut nivel de la începutul ofensivei împotriva Kievului.
Peste 2.300 de persoane au fost arestate din cauza protestelor din Rusia, în urma mobilizării militare decretate de preşedintele Vladimir Putin pe 21 septembrie. Potrivit organizaţiei Ovd-Info, anunţul mobilizării în masă pentru războiul din Ucraina a declanşat şi numeroase încercări ale cetăţenilor ruşi de a se muta în ţările vecine, pentru a evita trimiterea pe front. Vocile critice împotriva guvernului Putin acuză Kremlinul că încearcă să mobilizeze în principal bărbaţi din cele mai sărace şi mai îndepărtate zone ale ţării. Numai duminică, cel puţin 101 de persoane au fost arestate în oraşul Makhachkala, din Daghestan, din sud-vestul ţării, ca urmare a unui nou protest împotriva măsurii. De când a început ofensiva militară împotriva Kievului, armata din regiunea Daghestan a suferit pierderi grele. Autorităţile regionale au declarat că doar bărbaţi cu „pregătire militară” vor fi dislocaţi pe teritoriul ucrainean.
Aproximativ 17.000 de ruşi au trecut graniţa cu Finlanda weekend-ul trecut, după ce mobilizarea parţială a fost anunţată în Rusia, a informat Reuters, citând serviciile oficiale. Este o cifră cu 80% mai mare decât cea din weekendul anterior.
Preşedintele rus Vladimir Putin, în timpul discuţiilor cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan la Samarkand, a admis posibilitatea ca Rusia să revină la negocierile cu Ucraina, a declarat de ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, potrivit Tass. Cavusoglu a adăugat apoi că Erdogan intenţionează să continue contactele cu Putin şi cu preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski, pentru o soluţie diplomatică şi pentru o „pace justă pentru Kiev”. „Continuăm să urmăm o politică echilibrată. Preşedintele nostru va continua să menţină un dialog atât cu Putin, cât şi cu Zelenski. Este de remarcat faptul că există ţări din Occident care doresc să continue ostilităţile în Ucraina, pentru a slăbi Rusia”, a spus Cavusoglu.
Comandanţii eliberaţi din Rusia care au fost la Azovstal şi se află acum în Turcia sunt supuşi examinărilor medicale şi în curând îşi vor putea vedea rudele, a anunţat şeful Biroului preşedintelui ucrainean, Andri Iermak, pe Telegram. „Dispoziţia tuturor este combativă. Băieţii sunt supuşi examinărilor medicale, există o verificare amănunţită a stării lor. Pe baza rezultatelor analizelor medicale, a fost efectuată o examinare amănunţită de către un terapeut şi un chirurg”, a spus Iermak.
O altă cameră de tortură amenajată de ruşi a fost descoperită în satul eliberat, Liptsi, în regiunea Harkov din estul Ucrainei, relatează Procuratura Generală, preluată de Ukrinform. „La 23 septembrie, procurorii Procuraturii raionale Derhaciv, Regiunea Harkiv, împreună cu oamenii legii au descoperit în satul Liptsi, raionul Harkiv, biroul de poliţie al autoproclamatei Republici Lugansk, unde armata rusă şi cei din pseudo-republica aveau sediul: în subsolul clădirii invadatorii reţineau oameni, supunându-i la tortură, înainte de a-i duce pe teritoriul Rusiei”.
Ancheta se desfăşoară în contextul unui proces penal deschis pentru încălcarea legilor şi obiceiurilor războiului. Victimele nu au fost încă identificate. „Toate dovezile crimelor de război comise de armata rusă vor fi înaintate Curţii Penale Internaţionale de la Haga, pentru ca niciun criminal de război să nu scape de responsabilităţile sale”, a subliniat SBU. La 21 septembrie, o altă cameră de tortură a fost descoperită în Kupiansk, în regiunea Harkov.
„Occidentul ar trebui să trateze Rusia cu respect”, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, cu ocazia întâlnirii cu preşedintele belarus Aleksander Lukaşenko. Mai mult, Putin l-a eliberat pe Vladimir Cijov din atribuţiile sale de reprezentant permanent al Rusiei în Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Acest lucru a fost raportat de agenţiile ruse, invocând respectivul decret prezidenţial.
Împuşcături au fost raportate la şcoala nr. 88 din Izhevsk, Rusia.
⚡️#Russian Telegram channels report that the gunman who attacked the school shot himself. The number of injured children has risen to 9. pic.twitter.com/2BTCcNuYk6
— NEXTA (@nexta_tv) September 26, 2022
Potrivit informaţiilor preliminare, un agent de securitate a murit şi trei copii au fost răniţi.
A shooting was reported in school No. 88 in #Izhevsk, #Russia. According to preliminary information, a security guard died and three children were injured. pic.twitter.com/LSXueGhxGg
— NEXTA (@nexta_tv) September 26, 2022
„Multe dintre resursele militare înrolate” prin „mobilizarea parţială” în Rusia „nu au nicio experienţă militară de câţiva ani. Lipsa instructorilor şi graba cu care Rusia a iniţiat mobilizarea sugerează că mulţi dintre soldaţii înrolaţi se vor desfăşura în prima linie cu o pregătire minimă şi sunt susceptibili de a suferi o rată ridicată de abandon”, scriu britanicii în cea mai recentă actualizare de informaţii despre Ucraina. Potrivit informării, primele grupuri de bărbaţi chemaţi în serviciul activ în cadrul mobilizării parţiale a Rusiei au început să sosească la bazele militare.
Concertele lui Roger Waters din Polonia au fost anulate din cauza poziţiei muzicianului faţă de războiul din Ucraina. Anularea Live Nation Poland, concertul legendei rock britanice şi co-fondator al Pink Floyd, a venit după ce Waters a postat o scrisoare deschisă controversată către prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, pe site-ul său, la începutul lunii septembrie. În scrisoare, Waters a scris că se opune trimiterii de arme de către Occident în Ucraina, pentru a ajuta ţara împotriva invaziei ruseşti.
În oraşul rus Ust-Ilimsk, din regiunea Irkuţk, un bărbat a deschis focul asupra biroului militar de înregistrare şi înrolare, într-un alt episod al seriei de acte de protest faţă de mobilizarea parţială dorită de Kremlin. Potrivit site-ului independent Meduza, şeful biroului a fost împuşcat: încă nu este clar dacă bărbatul a fost doar rănit sau şi-a pierdut viaţa. Momentan, nu există comentarii sau comunicări oficiale cu privire la incident.
Războiul este „o jucărie foarte scumpă pentru Putin. Este o jucărie plină de sânge. Aşa că are nevoie de mai mulţi bani, de toţi banii şi de super-profituri din petrolul şi gazele pe care Rusia le foloseşte. Trebuie să le limităm”, a spus Zelenski, într-un interviu acordat CBS. „Trebuie să rămânem uniţi. Statele Unite şi Europa aplică împreună aceste sancţiuni şi ele trebuie implementate nu numai de Statele Unite, ci şi de întreaga lume democratică. Nu putem crede că o ţară pune în aplicare sancţiuni, alta le implementează doar parţial şi o ţară terţă nu sprijină sancţiuni”, a completat Zelenski.
Fluxul de ruşi în Serbia continuă fără încetare, devenind şi mai masiv după anunţul mobilizării parţiale militare în Rusia. Potrivit cotidianului Blic, de la începutul conflictului armat din Ucraina aproximativ 40.000 de ruşi au sosit până acum în Serbia, în special în capitala Belgrad şi în celelalte oraşe principale Novi Sad şi Niş. Transferul s-a făcut mai ales cu avionul, cu cele mai recente zboruri disponibile, dar şi cu maşina. Şi este de aşteptat, scrie ziarul, ca în următoarele două săptămâni să ajungă la Belgrad alţi 4.000 de oameni. Cea mai imediată consecinţă a fost creşterea semnificativă a preţurilor la achiziţionarea de bunuri imobiliare şi la chiriile apartamentelor şi spaţiilor de birouri. Mulţi dintre ruşii care se mută în ţara balcanică sunt profesionişti sau antreprenori, cu o disponibilitate considerabilă de bani şi care caută locuri de cazare care să le permită să funcţioneze şi să lucreze liber şi fără restricţiile financiare şi problemele de schimb şi comunicare care au apărut în Rusia. În Serbia sunt înregistrate peste 3.800 de companii ruseşti, scrie Blic, potrivit cărora chiriile în special la Belgrad au crescut cu până la 50%. Datorită disponibilităţii considerabile a numerarului rusesc, mulţi – potrivit ziarului – i-au evacuat pe chiriaşii prezenţi în favoarea lor, în timp ce unii fac reclamă la apartamente pentru închirierea apartamentelor exclusiv ruşilor.
Armata ucraineană a declarat că în ultimele 24 de ore trupele ruse au lansat zeci de atacuri cu rachete şi au efectuat raiduri aeriene asupra ţintelor militare şi civile din sud-estul Ucrainei. Rusia a folosit, de asemenea, drone pentru a ataca centrul oraşului Odesa.
Nu au fost raportate victime.
Rusia neagă că a atacat în mod deliberat civilii. Agenţia de presă de stat RIA a raportat că trupele ucrainene au bombardat un hotel din oraşul Herson, ucigând două persoane. Trupele ruse au ocupat oraşul din sud încă din primele zile ale invaziei.
Ministerul rus al apărării susţine că trupele ucrainene efectuează atacuri în jurul centralei nucleare Zaporojie. Ucrainenii ar fi responsabili de lansarea a opt „drone kamikaze” asupra celui mai mare complex nuclear energetic din Europa.