Două avioane de luptă ale forţelor aeriene din Singapore au escortat un avion de pasageri al companiei Singapore Airlines care călătorea de la San Francisco la aeroportul Changi, după ce un pasager a lansat o ameninţare falsă cu bombă.
„La începutul zilei de astăzi, două dintre avioanele noastre F16C/D au fost activate pentru a escorta un zbor Singapore Airlines care a plecat din San Francisco spre Singapore. Acest lucru s-a întâmplat din cauza unei presupuse ameninţări cu bombă la bordul aeronavei. Avioanele noastre de luptă au escortat avionul până când a aterizat în siguranţă pe aeroportul Changi”, au spus, miercuri, reprezentanţii Forţele Aeriene din Singapore.
Armata a fost „mobilizată imediat”, potrivit oficialilor Ministerului Apărării, care au descoperit că ameninţarea cu bombă era falsă.
„Echipe de la Grupul de apărare chimică, biologică, radiologică şi explozivă şi de la Divizia de poliţie aeroportuară au fost la faţa locului pentru a verifica afirmaţiile. Investigaţiile preliminare indică faptul că un pasager de sex masculin în vârstă de 37 de ani ar fi afirmat că în geanta de mână se afla o bombă şi ar fi agresat echipajul. Investigaţiile poliţiei sunt acum în curs de desfăşurare”, a precizat reprezentantul Ministerului Apărării.
Zborul, care a durat 16 ore şi 25 de minute s-a încheiat fără întârzieri la sosire, a relatat postul public de stat Channel NewsAsia.