Preşedintele Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a anunţat că şi-a trimis cei trei fii minori pe frontul din Ucraina. Aceştia sunt Akhmat, 14 ani, Eli, 15 ani şi Adam, 16 ani, care, conform liderului cecen, „sunt gata să-şi arate capacităţile pe teritoriul operaţiunii militare speciale”.
Ramzan Kadyrov claims he’s sending three of his sons (aged 14, 15 & 16) to fight in Ukraine
„Akhmat, Eli and Adam are ready to show their skills in the zone of the special military op. I’m not joking. The time has come to prove themselves in battle, and I welcome their ambition” pic.twitter.com/VNrQ5KoPtr
— Francis Scarr (@francis_scarr) October 3, 2022
„Nu glumesc. A sosit timpul ca ei să demonstreze cât valorează în luptă. Le susţin ambiţia”, a adăugat el, după anunţul de mobilizare parţială al preşedintelui Putin, făcut luna trecută.
În războiul din Ucraina, Kadîrov a cerut Rusiei să folosească bomba atomică. Kremlinul a respins astăzi cererea liderului cecen de a folosi arme nucleare de mică putere drept „emoţională”, după cum a comentat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.