Mingea în cauză provine din sfertul de finală al Cupei Mondiale din 1986 dintre Argentina şi Anglia, în care Maradona a marcat un gol după şase minute din a doua repriză, trimiţând mingea în plasă cu un pumn peste portarul englez Peter Shilton, un gol despre care a declarat ulterior că a fost ajutat să-l marcheze de „mâna lui Dumnezeu”.
Licitaţia va fi condusă de casa de licitaţii Graham Budd şi va avea loc pe 16 noiembrie, iar ofertanţii se pot înregistra şi licita online începând cu 28 octombrie, relatează Reuters.
Tricoul purtat de Maradona în acelaşi meci a fost vândut pentru 7,14 milioane de lire sterline la începutul acestui an.
Maradona, considerat unul dintre cei mai buni fotbalişti din lume, a murit în noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani.