Prima pagină » Știri externe » Ministerul Apărării din Ucraina dezvăluie identitatea „Fantomei din Vinnytsia”

Ministerul Apărării din Ucraina dezvăluie identitatea „Fantomei din Vinnytsia”

Ministerul ucrainean al Apărării a dezvăluit identitatea "Fantomei din Vinnytsia", care a înlocuit-o pe "Fantoma din Kiev", într-o postare pe Twitter.
Ministerul Apărării din Ucraina dezvăluie identitatea

Este vorba de un pilot pe nume Vadym, care s-a evidenţiat în ultimele săptămâni, în urma multiplelor rapoarte privind pierderile ruseşti pe cerul Ucrainei.

Ministerul Apărării a publicat o poză cu luptătorul pe care l-a supranumit „ucigaşul Shahed”. Shahed sunt dronele iraniene achiziţionate de Rusia.

„Acesta este pilotul care apără cerul de deasupra Vinnytsiei. El a doborât deja 5 ‘Shahed’ şi 2 rachete.Numele eroului este Vadym”, arată postarea pe Twitter a ministerului.

Tweet-ul a devenit viral şi a stârnit sute de comentarii.

Fantoma din Kiev a devenit o legendă atunci când guvernul ucrainean a postat pe Twitter un videoclip în care credita un pilot anonim pentru doborârea a 6 avioane ruseşti în prima zi de război. Ulterior, oficialii forţelor aeriene au declarat că figura mitică a Fantomei nu este un individ, ci este „o imagine colectivă” a tuturor piloţilor care protejau capitala.