„Israelul pare să se pregătească să livreze arme regimului de la Kiev. Este o acţiune foarte imprudentă. Va distruge orice relaţie bilaterală între ţările noastre”, a declarat, conform cotidianului Le Monde, Dmitri Medvedev, fost preşedinte şi prim-ministru al Rusiei, în prezent vicepreşedinte al Consiliului prezidenţial pentru Securitate Naţională.
Purtătorul de cuvânt al premierului interimar israelian Yair Lapid a refuzat să facă vreun comentariu ca reacţie la avertismentul lui Dmitri Medvedev.
Israelul a oferit până acum Ucrainei doar asistenţă umanitară şi echipamente non-letale. Însă, duminică, Nachman Shai, ministrul israelian pentru Afacerile Diasporei, a denunţat presupusele livrări de rachete iraniene către Rusia şi a afirmat că acum este clar „de ce parte trebuie să se poziţioneze Israelul în conflict”.
„A venit momentul ca Ucraina să primească şi echipamente militare, aşa cum oferă Statele Unite şi NATO”, a afirmat Nachman Shai, potrivit site-ului Ynetnews.com.
Relaţiile dintre Israel şi Rusia s-au deteriorat în ultimele luni. Premierul interimar al Israelului, Yair Lapid, a avertizat în iulie Rusia că eventuala închidere a filialei Agenţiei Evreieşti va fi un „eveniment grav”, cu efecte asupra relaţiilor bilaterale. Justiţia rusă a amânat luarea unei decizii privind închiderea Agenţiei Evreieşti.
Moscova este deranjată de susţinerea pe care Israelul o oferă Ucrainei, dar şi de raidurile aeriene israeliene împotriva poziţiilor militare iraniene din Siria.
În aprilie, Yair Lapid, ministrul israelian de Externe devenit între timp şi premier interimar, a sugerat că Rusia a comis crime de război în Ucraina, justificând astfel decizia de suspendare a Rusiei din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului. Oficialii israelieni au făcut „declaraţii antiruse”, a reacţionat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova. Rusia acuză Israelul că a adoptat o abordare „neconstructivă” de la începutul războiului din Ucraina.