Acordat pentru prima dată în 1988 lui Nelson Mandela şi Anatoli Marchenko, Premiul Saharov pentru Libertatea de Gândire este cel mai mare tribut adus de Uniunea Europeană unor persoane care activează în domeniul drepturilor omului. Oferă recunoaştere indivizilor, grupurilor şi organizaţiilor care au adus o contribuţie remarcabilă la protejarea libertăţii de gândire.
Pe lângă asta, câştigătorii premiului primesc 50.000 euro în cadrul unei şedinţe plenare oficiale la Strasbourg, la sfârşitul fiecărui an.
Nominalizările pot fi făcute de către grupuri politice sau de către grupuri care să fie alcătuite din cel puţin 40 de europarlamentari. . Acestea sunt:
EURACTIV transmite că poporul ucrainean a câştigat premiul Saharov al Parlamentului UE.
În anunţul său, preşedintele Parlamentului UE, Roberta Metsola, a lăudat eforturile poporului ucrainean în lupta împotriva Rusiei, declarând că „îşi riscă viaţa pentru Europa. Ştiu că ei nu vor renunţa niciodată, şi nici noi”, a spus ea miercuri, pe 19 octombrie.
They are standing up for what they believe in.
Fighting for our values.
Protecting democracy, freedom & rule of law.
Risking their lives for us.
And today proud winners of @Europarl_EN #SakharovPrize.
No one is more deserving.
Congratulations to the brave people of Ukraine! pic.twitter.com/SORmU2DSbA
— Roberta Metsola (@EP_President) October 19, 2022