Suella Braverman a admis, în scrisoarea demisiei, că a încălcat regulile de securitate prin trimiterea unui document oficial din emailul privat.
„Am făcut o greşeală, îmi asum responsabilitatea, demisionez”, a anunţat Suella Braverman, citată de postul de televiziune Sky News.
Conform unor surse politice de la Londra citate de cotidianul The Guardian, premierul Liz Truss i-a cerut demisia ministrului de Interne. Noul ministru de Interne va fi Grant Shapps, fost ministru al Transporturilor. La fel ca noul ministru de Finanţe, Jeremy Hunt, Grant Shapps l-a susţinut pe Rishi Sunak, în defavoarea lui Liz Truss, în cursa electorală pentru funcţiile de lider al Partidului Conservator şi de prim-ministru.
Demisia ministrului de Interne marchează o nouă escaladare a crizei politice de la Londra. Premierul Liz Truss este contestată din ce în ce mai mult în propriul partid, pe fondul problemelor din programul economic.
„Am preocupări privind direcţia acestui Guvern. Nu doar că am încălcat angajamente centrale faţă de alegători, dar am preocupări serioase referitoare la angajamentul Guvernului de a onora promisiunile din manifestul politic, precum reducerea imigraţiei, stoparea imigraţiei ilegale”, a afirmat Suella Braverman.