La jumătatea primei reprize, după câte o ocazie la fiecare poartă, gazdele au beneficiat de o lovitură de pedeapsă, în minutul 26. Tudorie a executat neglijent, iar Târnovanu a respins.
Acelaşi Târnovanu, dar şi Niczuly, s-au mai remarcat câte o dată, până la pauză, cu intervenţiile lor, fără ca vreuna din ocazii să fie fructificată.
Imediat după revenirea de la vestiare, Compagno a fost faultat de Ciubotariu în suprafaţa de pedeapsă şi tot el a şi transformat, marcând unicul gol al partidei, în minutul 49.
Târnovanu a fost cel mai bun om al meciului, reuşind să mai pareze câteva ocazii importante ale gazdelor, care au atacat susţinut pe final de meci.
După aceată a patra victorie consecutivă, FCSB urcă pe locul 6 în campionat, cu 20 de puncte din 13 meciuri, având două restanţe.
Sepsi OSK rămâne cu 19 puncte, echivalente cu o plasare pe locul 8, din 15 partide disputate.