„Chinezii sunt ca sicilienii. Când nu sunt de acord, ei tac. Între China şi Rusia există o prietenie internaţională, dar chinezii nu le-au dat ruşilor nici măcar un glonţ”, a afirmat azi Romano Prodi, 83 de ani, fost premier al Italiei şi fost preşedinte al Uniunii Europene, în perioada 1999-2004.
Declaraţia a fost făcută la întâlnirea „Sicilia, Mediterana, Europa: provocările energiei şi securităţii”, în cadrul unei discuţii cu Joscka Fischer, fost ministru de externe al Germaniei.
„Fiecare eveniment se încheie atunci când China şi Statele Unite ajung la un acord, ei sunt cei care decid. Preşedintele Xi Jinping a fost clar: există o prietenie profundă şi de durată cu Moscova, dar graniţele nu se ating”, a mai spus Prodi.