Guvernul Ungariei a criticat, miercuri seară, afirmaţiile preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a atribuit Rusiei responsabilitatea directă pentru incidentul produs în sud-estul Poloniei, soldat cu moartea a două persoane.
„Într-o situaţie de acest fel, liderii mondiali se exprimă în mod responsabil. Dar preşedintele Ucrainei, acuzându-i imediat pe ruşi, a greşit, este un exemplu negativ”, a declarat miercuri seară, potrivit cotidianului Le Figaro, Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban.
Oficialul de la Budapesta a salutat atitudinea prudentă a Poloniei şi a Statelor Unite faţă de incidentul produs pe teritoriul polonez.
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat, miercuri seară, că racheta căzută în sud-estul Poloniei nu a fost lansată de armata ucraineană, semnalând că există informaţii „credibile” că ar fi fost o rachetă a Rusiei şi cerând accesul experţilor ucraineni la anchetă, dar Varşovia pare să se opună.
„Nu am niciun dubiu că nu a fost racheta noastră. Cred că, pe baza credibilităţii rapoartelor militare, a fost o rachetă rusă”, a afirmat Volodimir Zelenski, citat de agenţia Interfax-Ukraine.
„Avem dreptul de a face parte din echipa de investigaţie? Desigur”, a subliniat preşedintele Ucrainei.
Ministerul rus de Externe a anunţat, miercuri, convocarea ambasadorului polonez, pentru a oferi explicaţii în legătură cu acuzaţiile iniţiale referitoare la explozia produsă în sud-estul Poloniei.
„Ambasadorul Poloniei a fost convocat la Ministerul rus al Afacerilor Externe”, a declarat miercuri după-amiază Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a instituţiei, citată de cotidianul Le Figaro.
Conform publicaţiei Rzeczpospolita, Ministerul de Externe de la Moscova a publicat un comunicat în care denunţă „acuzaţii false” vehiculate iniţial privind implicarea armatei ruse în incidentul balistic produs marţi în sud-estul Poloniei. Moscova observă că, deşi Ministerul rus al Apărării a negat imediat implicarea în incidentul din Polonia, au circulat informaţii „false”, iar NATO a convocat o reuniune de urgenţă, ceea ce se înscrie în „campania antirusă” asociată războiului din Ucraina.
Un oficial american a declarat, sub protecţia anonimatului, că armata ucraineană a transmis Statelor Unite şi altor naţiuni aliate că a încercat să intercepteze o rachetă rusă în intervalul şi în apropierea zonei din sud-estul Poloniei unde s-a produs incidentul.
Deocamdată, nu s-a stabilit cu certitudine dacă vreuna dintre rachetele lansate de sistemele antibalistice ucrainene a căzut în Polonia. Însă armata ucraineană a transmis aceste informaţii pentru a ajuta autorităţile militare americane care evaluează cazul.
„Vrem acces imediat la locul incidentului, pentru a examina cazul împreună cu partenerii. Aşteptăm din partea partenerilor noştri informaţiile pe baza cărora au tras concluziile că incidentul ar fi putut fi cauzat de sistemele antiaeriene ucrainene”, a declarat Oleksii Danilov, secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare de la Kiev, citat de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Monde.
Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri, la finalul unei reuniuni a Consiliului Nord-Atlantic, că incidentul din Polonia, soldat cu doi morţi probabil a fost cauzat de căderea unei rachete antiaeriene ucrainene. „Analiza noastră preliminară sugerează că incidentul probabil a fost cauzat de o rachetă antiaeriană ucraineană lansată pentru apărarea teritoriului ucrainean de atacuri ruse cu rachete de croazieră”, a declarat Stoltenberg. La rândul său, preşedintele Andrzej Duda a declarat că nu există indicii că incidentul produs marţi ar fi un atac intenţionat asupra Poloniei.
„Nu există niciun indiciu că acesta a fost un atac intenţionat asupra Poloniei. Cel mai probabil, a fost o rachetă S-300 de fabricaţie rusească. Nu avem nicio dovadă în acest moment că a fost o rachetă lansată de partea rusă”, a scris el miercuri pe Twitter.
El a adăugat că există „multe indicii” că a fost o rachetă de apărare aeriană, care „din păcate a căzut pe teritoriul polonez”.
Căderea rachetei în estul Poloniei, în apropiere de graniţa cu Ucraina, marchează momentul în care prima dată o ţară NATO a fost lovită direct în timpul conflictului.
Nu este clar, în acest moment, cine a tras racheta şi nici de unde anume a fost lansată, deşi evaluările iniţiale ale SUA sugerează că aceasta provine din Ucraina.
„Suntem în favoarea unei anchete comune a incidentului cu racheta căzută în Polonia. Suntem gata să oferim dovezi că au fost ruşii. Aşteptăm informaţii de la partenerii noştri pe baza cărora s-a ajuns la concluzia că aceasta este o rachetă de apărare aeriană”, a scris pe Twitter secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare (NSDC) al Ucrainei Oleksiy Danilov
„China împărtăşeşte naraţiunea Moscovei, nu a votat pentru sancţiuni internaţionale. Este o greşeală. Dacă preşedintele Zelenski şi ucrainenii încetează să lupte, atunci Rusia va câştiga şi Ucraina va înceta să mai existe ca ţară independentă. Dar mai ştiu că la un moment dat acest război va trebui să se termine la masa negocierilor”, spune Stoltenberg.
Preşedintele Joe Biden a declarat miercuri că este „puţin probabil” ca o rachetă care a ucis două persoane în Polonia, ţară membră NATO, să fi fost lansată din Rusia, dar a promis sprijin pentru ancheta privind rachetă pe care polonezii au numit-o „de fabricaţie rusească”.
Biden a vorbit după ce a convocat miercuri dimineaţă, în Indonezia, o reuniune „de urgenţă” a liderilor G7 şi NATO pentru consultări privind atacul care a ucis două persoane în partea de est a Poloniei, în apropiere de graniţa cu Ucraina.
„Există informaţii preliminare care contestă acest lucru”, a declarat Biden reporterilor când a fost întrebat dacă racheta a fost lansată din Rusia. „Este puţin probabil, luând în considerare liniile traiectoriei, că a fost trasă din Rusia, dar vom vedea”.
Nu a fost imediat clar dacă Biden sugera că racheta nu ar fi fost deloc lansată de Rusia. Ucraina încă mai păstrează stocuri de armament de producţie ex-sovietică şi rusă, inclusiv sistemul de rachete de apărare aeriană S-300.
Preşedintele american, care a fost trezit peste noapte de personal ca urmare a incidentului grav din Polonia, în timp ce se afla în Indonezia pentru summitul G20, l-a sunat miercuri dimineaţă pe preşedintele polonez Andrzej Duda pentru a-şi exprima „profundele condoleanţe” pentru pierderea de vieţi omeneşti. Biden a promis pe Twitter „sprijinul deplin al SUA pentru ancheta poloneză şi asistenţă în cadrul acesteia” şi „a reafirmat angajamentul de fier al Statelor Unite faţă de NATO”.
Polonia a anunţat oficial miercuri dimineaţă că o rachetă de fabricaţie rusească a căzut în partea de est a ţării, ucigând două persoane într-o explozie care a marcat primul moment de la invazia Ucrainei când arme ruseşti au căzut într-o ţară NATO.
Preşedintele ucrainean Zelenski a denunţat lovitura ca fiind „o escaladare foarte semnificativă” a războiului.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că guvernul investighează şi îşi sporeşte gradul de pregătire militară.
O declaraţie a Ministerului polonez de Externe a identificat racheta ca fiind fabricată în Rusia. Între timp, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a convocat o reuniune de urgenţă a trimişilor alianţei pentru a discuta despre evenimentele din apropierea graniţei ucrainene din Polonia.
Declaraţia Poloniei nu a abordat circumstanţele atacului, inclusiv dacă ar fi putut fi vorba de o eroare de ţintire sau dacă racheta ar fi putut fi deviată de la curs de către apărarea antirachetă ucraineană.
„Toţi aliaţii cu care m-am consultat m-au asigurat de sprijinul lor, respectând inclusiv art 5 din Tratatul NATO. Ambasadorul nostru va participa mâine la Consiliu şi va solicita activarea articolului 4 din Tratatul NATO. NATO este în alertă. Am întărit pregătirea forţelor armate poloneze, inclusiv a apărării aeriene. Avioanele noastre vor fi sprijinite de avioane ale aliaţilor. Acţionăm calm şi prudent. Investigaţiile sunt în curs”, a declarat preşedintele Poloniei.