Prima pagină » Politic » Declaraţia Summitului G20 confirmă disensiunile privind condamnarea invaziei Rusiei

Declaraţia Summitului G20 confirmă disensiunile privind condamnarea invaziei Rusiei

Liderii ţărilor din Grupul G20 au confirmat, în Declaraţia finală, disensiunile pe tema perspectivelor asupra invaziei militare ruse în Ucraina, documentul menţionând că "majoritatea statelor" condamnă războiul şi subliniind că există "evaluări diferite asupra situaţiei şi a sancţiunilor".
Declaraţia Summitului G20 confirmă disensiunile privind condamnarea invaziei Rusiei
Mihai Draghici
16 nov. 2022, 15:08, Politic

Conform unor surse citate de cotidianul The New York Times, pe fondul disensiunilor, liderii din Grupul naţiunilor puternic dezvoltate şi emergente (G20) au evitat să adopte un comunicat comun, preferând în schimb o Declaraţie.

„Majoritatea membrilor au condamnat puternic războiul din Ucraina şi au subliniat că generează suferinţe umane enorme, amplificând vulnerabilităţile economiei globale, limitând creşterea economică, facilitând inflaţia, perturbând reţelele de aprovizionare, sporind insecuritatea energetică şi alimentară şi generând riscuri în materie de stabilitate financiară. Au existat şi alte puncte de vedere şi evaluări diferite asupra situaţiei şi a sancţiunilor”, arată „Declaraţia liderilor G20”, vizualizată de agenţia Reuters şi de cotidianul The New York Times.

Joko Widodo, preşedintele Indoneziei, ţară care exercită Preşedinţia anuală a Grupului G20, a confirmat că paragraful privind poziţionarea faţă de războiul din Ucraina a fost „cel mai dezbătut punct” al summitului desfăşurat în staţiunea Nusa Dua, pe Insula indoneziană Bali. „Am discutat până la miezul nopţii despre acest paragraf, iar în final Declaraţia a fost adoptată prin consens”, a declarat Joko Widodo.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost reprezentat la summitul G20 de ministrul de Externe, Serghei Lavrov, care a părăsit reuniunea marţi seară, înainte de adoptarea Declaraţiei finale.

China şi India, membre G20, nu au condamnat direct invazia militară rusă în Ucraina şi nu s-au raliat sancţiunilor aplicate de Occident, deşi au pledat în general pentru respectarea suveranităţii ţărilor. Nici Indonezia nu a condamnat clar invazia militară rusă în Ucraina.

Din Grupul naţiunilor dezvoltate şi emergente (G20) fac parte Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, Statele Unite, Turcia şi Uniunea Europeană.