Cele mai mari oraşe din Europa vor dona generatoare şi transformatoare de energie electrică pentru a-i ajuta pe ucraineni să treacă peste iarna grea care se anunţă. Aparatele vor fi adunate în cadrul unei campanii lansate miercuri, potrivit Reuters.
Din octombrie, Rusia a atacat sistemele civile de energie şi de încălzire din Ucraina cu rachete cu rază lungă de acţiune şi cu drone. Ruşii susţin că scopul este de a reduce capacitatea de luptă a Kievului.
„Zece milioane de ucraineni sunt în prezent lipsiţi de electricitate ca urmare a atacurilor Rusiei asupra infrastructurii civile critice. Parlamentul European şi UE au dat dovadă de o solidaritate remarcabilă cu Ucraina pe plan umanitar, militar şi financiar. Acum au nevoie de sprijin practic pentru a trece prin iarnă”, a declarat preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, într-o conferinţă de presă la lansarea campaniei „Generatori de speranţă”.
Uniunea Europeană a lansat campania împreună cu Eurocities, o reţea de peste 200 de oraşe din 38 de ţări.
Oraşele vor fi îndemnate să furnizeze generatoare pentru a menţine energia în funcţiune la instalaţiile esenţiale din Ucraina.
„Trebuie să acţionăm imediat. Iarna este peste noi, nu există electricitate şi gaz, nu avem timp de pierdut”, a declarat Dario Nardella, preşedinte al Eurocities şi primar al Florenţei.
Rugat să estimeze numărul de generatoare care vor fi donate, el a spus că s-ar putea ajunge la câteva sute, inclusiv generatoare de dimensiuni industriale.