Prima pagină » Social » Suceava: Explozie într-un bloc de locuinţe. Au fost afectate două scări

Suceava: Explozie într-un bloc de locuinţe. Au fost afectate două scări

O explozie a avut loc într un bloc de locuinţe în cartierul Burdujeni din Suceava, anunţă ISU Suceava. Au fost evacuate şi s-au autoevacuat persoanele din două scări de bloc. Sunt înregistrate două victime, cu diferite traumatisme, preluate de echipajele medicale şi paramedicale.
Suceava: Explozie într-un bloc de locuinţe. Au fost afectate două scări
Dorin Oancea
05 dec. 2022, 08:51, Social

ISU prrecizează că sunt distrugeri şi pagube materiale foarte mari.

Au fost evacuate şi s-au autoevacuat în jur de 40 de persoane din două scări de bloc. Trei persoane au fost transportate cu ambulanţele SMURD şi SAJ la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava, una dintre ele fiind în stare gravă.

O a patra victima, care a plecat, iniţial, de la faţă locului, a revenit în zona şi este preluată de ambulanţă SMURD. I se acordă îngrijiri medicale şi va fi transportată la spital.

Cauza este în curs de stabilire.