Prima pagină » Politic » Preşedintele a trimis spre reexaminare legea de instituire a centrelor comunitare în străinătate

Preşedintele a trimis spre reexaminare legea de instituire a centrelor comunitare în străinătate

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis joi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare româneşti în străinătate.
Preşedintele a trimis spre reexaminare legea de instituire a centrelor comunitare în străinătate
Dorin Oancea
08 dec. 2022, 13:08, Politic

La data de 19 noiembrie 2022, Parlamentul a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare româneşti în străinătate. Legea transmisă la promulgare are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea cadrului legal privind procedura de înfiinţare, atribuţiile, finanţarea şi personalul centrelor comunitare „Românii de Pretutindeni”.

Prin raportare la conţinutul normativ al legii, pentru asigurarea standardelor de claritate, previzibilitate şi calitate a legii, preşedintele a considerat necesară reexaminarea de către Parlament a unor dispoziţii din legea transmisă la promulgare: clarificarea sintagmei „stat terţ”, reevaluarea cerinţei stabilite pentru ocuparea funcţiei de director al centrului comunitar, cea de a avea reşedinţa sau domiciliul de minimum un an în zona în care îşi va exercita mandatul, asprecte ce ţin de salarizare şi altele.