Premierul s-a întâlnit marţi cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, iar discuţiile s-au concentrat în jurul situaţiei macroeconomice şi a importanţei investiţiilor pentru dezvoltarea economică a României.
„Investiţiile vor rămâne prioritare pentru Guvern şi pentru anul 2023, iar valoarea alocată prin bugetul de stat depăşeşte 20 de miliarde de euro. Mă bucur că, la un an de la începutul dialogului structurat cu CDR, avem un protocol funcţional, instrumente de lucru comune şi rezultate palpabile”, a declarat Nicolae Ciucă.
Printre temele abordate în cadrul întâlnirii s-au numărat modalitatea de implementare a programelor cu finanţare europeană şi diminuarea poverii administrative. Două teme stringente, pentru care urmează să aibă loc planuri de acţiuni dedicate, au fost sănătate şi educaţia.
Delegaţia Coaliţiei pentru Dezvoltarea României a fost formată din reprezentanţi ai Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham), ai Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), ai Camerei Franceze de Comerţ, Industrie şi Agricultură în România (CCIFER), ai Confederaţiei Patronale Concordia, ai Consiliului Investitorilor Străini (FIC), ai AHK România şi ai Fundaţiei Romanian Business Leaders (RBL).