Prima pagină » Info Locale » CSM Târgovişte şi Alba Blaj suferă a doua înfrângere în Liga Campionilor la volei feminin

CSM Târgovişte şi Alba Blaj suferă a doua înfrângere în Liga Campionilor la volei feminin

Echiple româneşti de volei feminin CSM Târgovişte şi Alba Blaj au suferit miercuri, ambele pe teren propriu, înfrângeri în faţa grupării poloneze Chemik Police, respectiv a italiencelor de la Vero Voley, în meciuri contând pentru grupele Ligii Campionilor.
CSM Târgovişte şi Alba Blaj suferă a doua înfrângere în Liga Campionilor la volei feminin
Rafael Hekman
22 dec. 2022, 04:00, Sport

În meciul de la Târgovişte, din a doua etapă a Grupei E, polonezele au condus cu 2-0 şi s-au impus apoi în set decisiv, scor 2-3 (17-25, 19-25, 26-24, 26-24, 16-18).

Celălalt meci al grupei, disputat marţi între Martiza Plovdiv şi Eczacibaşi Istanbul, s-a încheiat cu scorul de 0-3 pemtru voleibalistele turce.

CSM Târgovişte a pierdut şi primul meci din grupă, în faţa echipei turce Eczacibaşi Istanbul, cu 3-0.

Vicecampioana României este pe locul 3 în grupă, cu 1 punct şi va întâlni pe 11 ianuarie, în deplasare, pe Martina Plovdiv.

În Grupa B, campioana româniei Volei Alba Blaj, a fost de asemena învinsă pe teren propriu de italiencele de la Vero Voley, scor 1-3 (25-20, 16-25, 21-25, 21-25). Româncele au câştigat destul de lejer primul set, dar apoi le-au cedat pe următoarele 3.

Alba Blaj a pierdut şi primul meci din grupă, în deplasare cu echipa franceză Le Cannet, scor 3-2 şi e pe ultimul loc în grupă, cu 1 punct.

În celălalt meci din etapa a doua a Grupei B, ucraineencele de la Prometey s-au impus cu 3-2 pe teren propriu cu La Cannet.

Alba Blaj va juca în etapa a 3-a, pe 10 ianuarie, în deplasare la Prometey.